Regimentul 252 infanterie prusac

Generalleutnant Hugo Elstermann von Elster și Oberst Ehrenritter des Johanniter-Ordens

Generalleutnant Hugo Elstermann von Elster

Unitatea militară a fost comandată în intervalul decembrie 1914-februarie 1918 de Generalleutnant-ul(general-locotenent) Hugo Elstermann von Elster, un apreciat ofițer de rang superior care pe data de 22 septembrie 1917 a primit prestigiosul ordin militar prusac Blauer Max. În a doua jumătate a anului 1915 și prima jumătate a celui următor a fost angajată în luptă în sectorul nordic al  pe frontul răsăritean împotriva Armatei Țariste, participând la luptele pentru cucerirea orașelor Augustow(in prezent în Polonia), Mariampol, Jesia, Wejwery, Kowno, Njemen, Vilnius (în prezent în Lituania).

 

În intervalul 23 noiembrie – 15 septembrie 1916 a fost implicată în bătălia pentru cucerirea orașului Riga (în prezent în Letonia), ulterior fiind transferată în Transilvania (Siebenburgen) unde a luat parte la acțiunile menite să forțeze retragerea unităților românești. A fost inclusă în Corpului 39 rezervă german(care mai avea în componență Divizia 187 infanterie germană, Divizia 3 cavalerie germană, Corpul alpin german și Divizia 51 honvezi), parte a Armatei 9 germană comandată de generalul Erich von Falkenhayn.

Corpul a intrat în dispozitivul de luptă participând la bătălii pentru eliberarea următoarelor localități: Sibiu (Hermannstadt) 26 septembrie – 29 septembrie, satul Dala (Thalheim) 26 septembrie, Șelimbăr (Schellenberg) 27 septembrie, Făgăraș (Fogarasch) 29 septembrie – 4 octombrie, Sebeș și Racoviță (Munibach și Rakovitza). În perioada 19 septembrie/ 2 octombrie – 24 octombrie/7 octombrie 1916 având în sprijin și Divizi 89 infanterie germană s-a trecut la inițiativa de ocupare a teritoriului cuprins între albiile râurilor Olt și ale Mureșului Superior.

Între 30 septembrie și 24 noiembrie unități ale diviziei au fost cooptate pentru forțarea pasului Turnu-Roșu (Rothen-Turm-Paß) aflat pe Valea Oltului din Carpații Meridionali pentru a pătrunde în Muntenia. Pe data de 30 septembrie a fost cucerit satul Porumbac (Porumbak) și în mai puțin de o săptămână Munții Perșani situați la S-V de Carpații Orientali.

Bătălia pentru câștigarea Brașovului (Krondstadt) s-a desfășurat între 24 septembrie/ 7 octombrie – 25 septembrie/ 8 octombrie, ulterior fiind primită misiunea de a străpunge liniile defensive ale Armatei 2 române și de a continua atacul pe direcția Dragoslavele-Târgoviște sau ca alternativă Câmpulung Muscel-Pitești. Luptele pentru zona Bran-Câmpulung au avut loc în perioada 25 septembrie/8 octombrie – 10/23 noiembrie 1916, Divizia 76 infanterie prusacă de rezervă și Brigada 8 munte austro-ungară sprimind în prijin Divizia 12 infanterie bavareză de curând sosită în Transilvania, formând astfel Corpul I german de rezervă comandat de generalul Kurt von Morgen. Înaintarea s-a dovedit a fi dificilă datorită rezistenței opuse de partea adversă și a reliefului abrupt care constituia un avantaj geografic pentru trupele române.

Cele 3 divizii germane s-au regăsit în a situația de a desfășura lupte pentru cucerirea unor suprafețe limitate în contextul declanșării atacurilor ample de la începutul și sfârșitul lunii octombrie. Sosirea în sprijin a unităților conduse de generalii Konrad Krafft von Dellmensingen și Viktor von Kühne a sporit substanțial capacitatea de luptă germană  care a garantat străpungerea apărării române și ocupare următoarelor localități: Cotenești, Bădeni, Cetățeni(30 noiembrie), Vulcana de Sus(3 decembrie), Podurile, Valea-Lungă, Ederile-Măgureni (4-6 decembrie), Cocărăștii-Mislii, Plopeni, Călinești, Florești, Baiconu, Filipești și Bordeni(6-8 decembrie), Mizil(11 decembrie) și Sărata-Monteoru(14 decembrie). Împreună cu alte 16 divizii germane a participat la finalul anului la bătălia pentru Râmnicu-Sărat în intervalul 21-27 decembrie 1916, însă rezistența unităților române a condus la sistarea acțiunilor ofensive în acest sector al frontului. Structura militară a fost relocată la Golești în spatele aliniamentului principal de luptă pentru refacerea potențialului militar și primirea unor noi elemente de logistică.

În primele șapte luni ale anului 1917 membrii diviziei au participat la luptele defensive din văile râului Siret și al afluentului său Șușița, fiind angajați începând cu data de 6 august în asalturi succesive care vizau străpungerea frontului românesc în apropierea Pădurii Negre și a satului Ciușlea, între bazinele hidrografice ale râului Putna aflat la sud și a râului Siret situat la nord. Rezultatele acțiunilor ofensive au fost modeste și nu au permis obținerea unei victorii militare categorice, însă izbucnirea revoluției bolșevice la 7 noiembrie în Sankt Petersburg și pierderea sprijinului militar rusesc a determinat România să semneze Armistițiului de la Focșani pe 9 decembrie 1917 pentru încetarea ostilităților. În lunile următoare care au precedat semnarea Tratatului de Pace de la Buftea unitatea a rămas dislocată în Muntenia pentru aș întări forța combativă. În luna februarie 1918 generalleutnant(general-locotenent) Alfred Freiherr von Quandt-Huchtenbruck a fost investit în funcția comandă a diviziei, păstrând această calitate până la sfârșitul conflagrației. Schimbare în structura ierarhică a coincis cu relocarea unității pe frontul de Vest în intervalul 7-15 martie 1918 intrând ulterior în componența Armatei 18 germană.