Batalionul 8 vânători de tancuri SS

   2000px-8th_SS_Division_Logo.svgOrdinul de înfinţare a fost emis în luna martie 1942, când s-a hotărât dezvoltarea Brigăzii de cavalerie SS, într-o structură militară superioară. Unitatea hipomobilă care a furnizat cadrele diviziei luase parte sub conducerea Standartenführer-ului Hermann Fegelein la operaţiile militare după frontul de est luptând împotriva trupelor militare sovietice, dar şi a partizanilor ruşi în spatele frontului.

796px-Bundesarchiv_Bild_183-1991-0205-510,_Sowjetunion,_SS-Reiter_bei_Mosyr_im_Einsatz_gegen_Partisanen

Militari din cadrul diviziei Floryan Geyer intr-un raid anti-partizani, Frontul de Est 1944

   Iniţial comandant al entităţii militare a fost desemnat SS-Brigadeführer-ului Gustav Lombard, însă după numai două luni acesta a fost schimbat din funcţie, conducerea fiind preluată de SS-Gruppenführer-ul Hermann Fegelein, un ofiţer de carieră ce o va conduce în linia întâi pe frontul de est pentru următoarele trei luni. Divizia ce avea un efectiv de aproape 11.000 de militari a intrat în dipsozitivul de luptă în regiunile din apropierea oraşelor Rzhev şi Orel unde a respins succesiv atacurile Armatei Roşii. În intervalul august 1942-februarie 1943 structura militară a primit ordine de la SS-Obergruppenführer-ul Wilhelm Bittrich, timp în care şi-a păstrat dispunerea în teren, contracarând acţiunile de luptă ofensivă ale inamicului. La  mijlocul lunii februarie comanda diviziei a fost preluată de SS-Brigadeführer-ul Fritz Freitag, însă ca urmare a pierderilor grele suferite structura militară a fost transferată în spatele frontului în unitatea teritorial-adiministrativă care îşi avea sediul la Bobruisk pentru a elimina formaţiunile de partizani. În această perioadă au avut loc alte modificări la nivelul conducerii marii unităţi militare, pentru lunile aprilie şi mai când divizia a fost trimisă la Varşovia pentru a pune capăt insucrecţiei poloneze comanda fiind deţinută de SS-Brigadeführer-ul Gustav Lombard, urmat din nou de SS-Gruppenführer-ul Hermann Fegelein până la jumătatea lunii septembrie când datorită avansării trupelor Armatei Roşii, structura militară a fost relocată în partea sudică a frontului, de unde s-a deplasat alături de alte formaţiuni militare germane pe linia râului Oder.

Russland, Kradfahrer der Waffen-SS

Unitate de cavalerie pe Frotul de Est 1942

   Această diviziune de timp caracterizată printr-o reamplasare a forţelor a coincis cu scurta împuternicire acordată SS-Gruppenführer-ului Bruno Streckenbach. O lună mai târziu aceasta a fost trimisă în Ungaria pentru a-şi reface potenţialul militar, scurta perioadă de repaus permiţând realizarea unor modificări la nivelul subunităţilor militare componente. Batalionul de vânători de tancuri şi batalionul de artilerie de asalt, au fuzionat formând astfel un mare ansamblu de arme de foc destinat să vină în sprijinul infanteriştilor. De asemenea batalionul de recunoaştere a fost dotat cu tancuri, devenind un batalion de recunoaştere blindat. La sfârşitul anului potenţialul estimat era de 9.500 de combatanţi. Din 22 octombrie 1943 până pe data de 1 ianuarie 1944 funcţia de comandant a fost deţinută  pentru ultima dată de SS-Gruppenführer-ul Hermann Fegelein. Proaspăt întărita divizie a fost trimisă în Croaţia unde a participat la acţiunile militare împotriva partizanilor sub conducerea SS-Gruppenführer-ului Bruno Streckenbach, până la luna aprilie 1944 când a revenit în Ungaria. În următoarea perioadă de răgaz la conducerea entităţii militare a fost numit pentru a treia oară SS-Brigadeführer-ul Gustav Lombard, timp în care datorită înrolărilor voluntare numărul estimativ al militarilor ce compuneau această colectivitate armată a crescut la aproape 13.000. Cei care au îngroşat constant rândurile acestei struturi militare au fost etnicii germani din România, care conform unor statistici au reprezentat 40% din potenţialul de luptă. Această înrolare masivă a fost în mod cert cel mai însemnat rezultat al Volksgruppenführer-ului Andreas Schmidt, şeful Grupului Etnic German din România, cel care începând din anul 1940 a iniţiat o campanie de înregimentare a tinerilor germani în unităţile combatante SS. În urma înţelegerii încheiate între Fuhrer şi mareşalul Ion Antonescu, conducătorul statului român, etnicii germani puteau să-şi îndeplinească serviciul militar în cadrul structurilor armate germane, atât în Wehrmacht, cât şi în Waffen-SS fără a fi consideraţi trădători şi fără a-şi pierde cetăţenia. Pe 1 iulie 1944 funcţia de conducere a diviziei a revenit SS-Brigadeführer-ului Joachim Rumohr, cel care de departe s-a dovedit ai fii cel mai abil şi mai loial dintre toţi comandanţii acestei structure militare.

   După trecerea României de partea Aliaţilor, structura militară, alături de alte formaţiuni de luptă germane şi maghiare a luptat în Transilvania împotriva armatelor sovietice şi ale fostului aliat. Divizia împreună cu Brigada 8 motomecanizată maghiară a fost transferată în apropierea oraşului Târgu Mureş, unde a avut ca sarcină de luptă stăvilirea atacurilor formaţiunilor de luptă adverse şi ocuparea părţii sudice a Transilvaniei în special a trecătorilor Carpaţiilor Meridionali ce constituiau o fortăreaţă naturală, relativ uşor de apărat. Planul a eşuat, la fel şi acţiunea de păstrare a dealului Sângeorgiu, o importantă formă de relief care se înălţa deasupra văii Mureşului între localităţile Cipău şi Iernut, care oferea o poziţie strategică avantajoasă apărătorilor. Obiectivul a fost cucerit în urma unor atacuri repetate, pe data de 27 septembrie de către soldaţii români din Divizia 9 infanterie condusă de generalul de brigadă Costin Ionaşcu, din cadrul Armatei 4 română, aflată sub comanda generalului de divizie Gheorghe Avramescu. Ulterior 8 escadroane ale diviziei şi 6 batalioane ale Diviziei 9 infanterie ungară s-au opus Corpului 2 armată român condus de generalul Nicolae Dăscălescu, format din Divizia 20 infanterie şi Divizia 8 cavalerie, care înainta spre oraşul Cluj, după cucerirea oraşului Turda. Cum pericolul de încercuite dinspre nord de către unităţile Diviziei 18 infanterie română şi sud de Divizia 2 munte română  şi din partea estică de Divizia 4 şi Divizia 93 din cadrul Corpului 106 sovietic, mult superioare numeric celor germane şi maghiare, fiind iminent s-a luat decizia efectuării unei retrageri strategice. Astfel pe data de 11 octobmrie 1944 trupele române şi sovietice au pătruns în oraşul Cluj, un mare centru cultural şi politic al Transilvaniei fără să tragă un foc de armă.

Bundesarchiv_Bild_101I-715-0213A-25,_Ungarn,_Jagdpanzer_-Hetzer-

Distrugător de tancuri Hetzer, Ungaria 1944

   Unităţi ale diviziei au participat alături de Divizia 3 munte germană, Divizia 15 infanterie germană şi alte structuri militare maghiare la acţiunile armate pentru păstrarea oraşului Debreţin, un puct de sprijin eseţial sl sistemului defensiv situat la est de fluviul Tisa. Ofensiva româno-sovietică începută pe 6 octombrie a progresat cu dificultate, datorită amenajărilor genistice din localităţile Nagyrabe şi Nagybajom situate la sud de centru urban. şi  mai ales datorită rezistenţei opuse de formaţiunile de luptă germane. Însă datorită raportului inegal de forţe, precum şi atacurilor repetate ale Fontului 2 Ucrainean condus de mareşalul sovietic Rodion Malinovsky şi a Corpului de cavalerie român comandat de generalul Gheorghe Cialâc, entităţile militare germane după ce au luptat temerar, au fost nevoite să abandoneze oraşul, bătălia încheindu-se pe 29 octombrie.

   Ca parte componentă a Corpul IX de munte SS comandat de SS-Obergruppenführer Karl Pfeffer-Wildenbruch, a fost implicată în sângeroasa bătălie a Budapestei. Iniţial strutura militară a primit sarcina ca în cooperare cu Divizia 10 infanterie ungară şi Divizia 12 infanterie ungară să oprească avansarea Corpului 7 armată român condus de generalul Nicolae Şova, compus din diviziile 9 cavalerie şi 2, 19 infanterie ce a acţionat în cadrul Armatei 7 gardă sovietice pe direcţia Dany-Issezeg-Cinkota-Matyasfold-Budapesta.. Combatanţii SS au apărat cu dârzenie cele 3 aliniamentele de apărare ale capitalei ungare, provocând mari pierderi forţelor inamice. Începând cu 1 ianuarie 1945 când teatrul de război a devenit chiar Budapesta, membrii acestei unităţi asemenea celorlalţi militari au luptat cu devotament pentru fiecare stradă, casă şi metru pătrat. Asumându-şi misiunea de a stăvili avansarea armatelor inamice, structura militară a fost distrusă la jumătatea lunii februarie în timpul unui ultim atac antisovietic.

5