Carți despre Al doilea Război Mondial

Henri Landemer
Waffen SS – Forţa militară a Ordinului Negru

În tavernele pline de fum din Münchenul anilor 20, o mână de oameni îi protejează pe operatorii unor noi mişcări: partidul muncitoresc naţional-socialist german.
În seara de 30 ianuarie 1933, când Adolf Hitler devine Cancelarul Reichului, numărul celor ce abordează pe caschetă neagră capul de mort de argint e de aproape cincizeci de mii.waffen-ss-forta-militara-a-ordinului-negru_1_produs

La începutul anului 1940 cei ce vor servi în Waffen SS vor fi o sută de mii şi cinci ani mai târziu, la ceasul “amurgul zeilor”, numărul lor va ajunge la un milion cinci sute de mii.
Proveniţi din peste treizeci de nantiuni ale Europei, aceşti voluntari constituie o adevărată armată, care nu asculta decât de propriile sale legi.
Vreme de cinci ani, vor lupta sub faldurile Drapelului negru, provoacă entuziasmul şi ura, ucid şi sunt ucişi.
Şeful lor, Heinrich Himmler, le cere să fie deopotrivă temerari şi nemilori.
Până la sfârşit, ei continuă să fie soldaţi politici care extind prin foc şi sabie, pe toate câmpurile de bătălie ale unei lumi în ruine, lupta dusă de Ordinul Negru.
O istorie secretă a trupelor de elită Naziste.

________________________________________________________________________

Christian Hartman – Operaţiunea Barbarossa
Războiul german din răsărit 1941-1945

Asociaţia Deutsches Freikorps iniţiază o acţiune prin care doreşte să prezinte cărţile care pot completa armonios bibliotecile germanofililor şi pasionaţilor de istorie militară. În fiecare lună va fi propusă spre lectură o carte dedicată unui eveniment militar sau unei personalităţi din timpul celor două războaie mondiale, ori o lucrare ce are ca subiect civilizaţia şi cultura germane. Crearea acestei secţiuni are ca scop ghidarea pasionaţilor de istorie militară către lecturile utile care vor contribui la formarea unei culturi adecvate precum şi semnalarea unor apariţii editoriale şi a unor articole de interes în periodice de popularizare.01
Pentru a marca 74 de ani de la începutul campaniei militare în estul continentului european, prima carte adusă la cunoştiinţă cititorilor este lucrarea Operaţiunea Barbarossa. Războiul german din Răsărit 1941-1945, scrisă de Christian Hartmann. Cartea poate fi găsită uşor, inclusiv la Librăria Eminescu, de unde poate fi achiziţionată la preţul de 20 lei.

,,Puţine războaie s-au arătat într-atât de sângeroase şi pline de urmări ca acela purtat din 1941 până în 1945 între Reich-ul German şi Uniunea Sovietică. Pe parcursul lui s-a produs şi căderea Germaniei national-socialiste. În schimb, în urma acestui război Uniunea Sovietică a ajuns o putere mondială. Cu o scriitură antrenantă şi bazându-se pe cercetări istorice dintre cele mai recente, relatarea autorului german prezintă Operaţiunea Barbarossa atât din perspectivă germane, cât şi din cea sovietică.’’

_________________________________________________________________________

Manuel Stanescu – Epopeea cuirasatului Bismark
Trimumf și tragedie

„Scufundați cuirasatul Bismarck!” a devenit prioritatea numărul unu pentru Royal Navy în acel mai 1941. Provocarea pe care Reich-ul lui Hitler o făcea Imperiului Britanic și Amiralității sale devenise mortală…11877662_832524150129509_2109541963_o Lupta pentru scufundarea lui Bismarck reprezintă o pagină aparte în istoria bătăliilor navale și a celui de-Al Doilea Război Mondial marcând începutul sfârșitului unor iluzii ale Kriegsmarine și, totodată, renașterea speranței pentru supușii Imperiului Britanic, o clipă de mândrie și de orgoliu satisfăcut pentru Royal Navy. Scufundarea lui Bismarck pe 27 mai 1941 ar putea fi înțeleasă și ca un semn al eșecului Reich-ului nazist în bătălia pentru supremație mondială, în condițiile în care peste mai puțin de o lună începea Marea Bătălie din Est. Politica lui Otto von Bismarck se înmormânta pentru multă vreme, iar cuirasatul ce-i purta numele pierea în valuri într-o glorie efemeră, însă de neuitat pentru bătrânii „lupi ai mărilor”. Istoricul Manuel Stănescu ne bucură sufletul cu această cronică a unui timp istoric plin de iluzii, suferințe, orgoliu, furie, sacrificiu și încredere în triumful rațiunii și al adevărului. Epopeea cuirasatului Bismarck. Triumf şi tragedie… o reușită deplină! O carte fermecătoare!’

_________________________________________________________________________

Lucian Vasile – Oraşul sacrificat
Al Doilea Război Mondial la Ploieşti

5 aprilie 1944
“Când am ieşit din casa – câteva case învecinate distruse. Centrul ardea. Numai cioburi de geamuri şi moloz. Lucian-Vasile-Orasul-sacrificat-Al-Doilea-Razboi-Mondial-la-Ploiesti-coperta-143-719x1024A fost ultima zi normală pe care am avut-o în viaţa mea şi în oraşul Ploieşti. Dimineaţa, înainte de bombardament, când am ieşit în oraş, magazinele deschise, lumea se ducea la treburi, trăsurile – că erau trăsuri pe vremea aia nu maşini – circulau în mod normal, zarzavagii cu zarzavaturi, iaurgii cu iaurturi, fructarii cu coşurile… Toată viaţa normală a oraşului Ploieşti şi a României antebelice. După ce s-a terminat bombardamentul ăsta, toate astea au fost terminate pentru totdeauna. Oraşul era o ruină… nu mai era nimic normal. Şi nici n-a mai fost vreodată ceva normal.”

Alexandru Comanescu

_________________________________________________________________________

Karl-Heinz Frieser – Mitul Blitzkrieg-ului
Campania Wehrmacht-ului în Vest 1940

Colonelul(r) dr. Karl-Heinz Freiser (n.1949).mitul-blitzkrieg-ului-campania-wehrmacht-ului-in-vest-1940
A studiat istoria şi ştiinţele politice. Între 1985 şi 2009, şi-a desfăşurat activitatea la Institutul de cercetare a istoriei militare al Bunderwehr-ului, unde a fost şeful departamentului de cercetare “Era războaielor mondiale”. Blitzkrieg-Legende (Mitul Blitzkrieg-ului) este cartea sa care a înregistrat cel mai mare succes, fiind deja tradusă în 5 limbi străine. Pentru ediţia în liimba franceza, Institut de France i-a decernat “Prix Edmond Freville”, fiind primul cercetător de altă naţionalitate decât cea franceză care a primit acest premiu. În anul 2007, a publicat, în seria “Germania şi cel de-al Doilea Război Mondial” volumul al VIII-lea, Die Ostfront 1943/44 (Frontul de Est 1943/44).

_________________________________________________________________________

Lothar Gruchmann – Al Doilea Război Mondial
Strategie şi politicăal-doilea-razboi-mondial-strategie-si-politica_1_fullsize

Cum a fost posibil?
Cel de-al Doilea Război Mondial a constituit cea mai adâncă cenzura în istoria secolul XX. Agresiunea Germnaiei şi a aliaţilor săi, Italia şi Japonia, a obligat celelalte mari puteri ca, în pofida contradicţiilor de interese, să alcătuiască o “colalitie nenaturală”.
În lucrarea sa de referinţă, Lothar Gruchmann schiţează campaniile militare din Europa, Africa şi Asia, elucidează problema centrală a hegemoniei sau echilibrului, aduce în lumina fundalurile politice şi influenţa acestora asupra evenimentelor şi conturează consecinţelor pentru ordinea postbelică.

_________________________________________________________________________

Jesus Hernandez – Operaţiunea Valkiria
Complotul care ar fi putut schimba istoria secolului XX

Nu puțini au fost cei care au încercat să pună capăt nazismului atentând la viața lui Hitler. Norocul s-a dovedit a fi însă, de fiecare dată, de partea dictatorului. Orice tentativă părea de la bun început sortită eșecului. Totuși, în Germania anului 1944, membrii unui comitet de rezistență împotriva nazismului s-au aflat mai aproape decât oricine altcineva de a schimba istoria omenirii. 632Conspirația lor de proporții epocale avea drept scop nu doar eliminarea lui Hitler, ci și neutralizarea trupelor SS și instaurarea unui guvern provizoriu care să pună capăt războiului. Omul care avea să ducă la îndeplinire misiunea: colonelul Claus Schenk von Stauffenberg. În Operațiunea Walkiria, Jesús Hernández ne dezvăluie detaliile, personalitățile și motivațiile surprinzătoare din spatele atentatului din 20 iulie 1944, moment crucial care ar fi putut schimba dramatic atât istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și pe cea a Europei și a lumii întregi. Istoric și jurnalist cunoscut, licențiat în Istorie Contemporană și științele Informației, Jesús Hernández a devenit foarte rapid autorul spaniol cu cele mai vândute cărți pe tema celui de-Al Doilea Război Mondial.

_________________________________________________________________________

Ian V. Hogg – Dicţionarul celui de-al Doilea Război Mondial

ULTIMUL RĂZBOI MONDIAL… „ÎN A NUTSHELL”! Dedicat celui mai distrugător dintre războaiele consemnate de istoria omenirii, punând în umbra „Marele Război” prin desfăşurările de forţe, o adevărată „competiţie” în punerea la lucru a celor mai sofisticate arme şi muniţii ale vremii, dar şi prin atrocităţi împinse către extrema crimelor împotriva umanităţii, a nefastei tentative a Holocaustului, de epurare rasială metodică, lexiconul celei de-a doua conflagraţii planetare beneficiază de definiţiile şi clarificările aceluiaşi reputat specialist al armelor din Marea Britanie (vezi lucrarea asociată, „Dicţionarul Primului Război Mondial”) în cadrul cărora 800 de articole (cronologii, statistici, desfăşurări de forţe trecute prin filtrul tacticii şi al strategiei, fise tehnice pentru armele din dotarea forţelor beligerante, sinteze biografice dedicate unor conducători militari şi politici ai perioadei) vorbesc despre dezlănţuirea mondială izbucnită către mijlocul secolului trecut, izbutind să-i redea, dincolo de profilul enciclopedic al lucrării şi anvergură tehnică, tactico-strategica, şi latura abjectă, distructivă, cea în a cărei responsabilitate cad milioanele de victime omeneşti înregistrate (1939-1945).dictionarul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-produs_imagine

DESPRE AUTOR Ian V. Hogg, expert artilerist, a servit „Royal Army” în campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi în conflictul zonal postbelic din Coreea, devenind pe rând, după anul 1953, instructor al „Royal School of Artillery”, specialist în tehnica războiului electronic şi a apărării împotriva bombardamentelor, reputat autor de expertize judiciare şi „Master Gunner”, cadru didactic al „Royal Military College of Science”, pentru că, după retragerea din activitatea militară, să ajungă un reputat scriitor, sub a cărui semnătura au fost publicate peste o sută de lucrări de specialitate în volum şi numeroase studii şi expertize în periodicele de profil.

________________________________________________________________________

Flavio Floriani – Istoria ilustrată a nazismului

istoria-ilustrata-a-nazismului_1_fullsizeVolumul acorda o atenţie specială operaţiunilor militare care, între 1939 şi 1945, au pus fata în fata Germania şi forţele aliate, genocidului evreilor şi conotaţiei speciale pe care nazismul a dat-o „războiului total“ vizând exterminarea unor popoare considerate inferioare, toate aceste aspecte fiind puse în legătură cu bazele pe care fusese edificat cel de-al Treilea Reich. Cadrul capitularii Germaniei este completat de procesul de la Nurnberg şi de chestiunea „comemorării“, ocupaţia Aliaţilor, împărţirea ţării şi moştenirea unui trecut copleşitor în perioada Războiului Rece.

_________________________________________________________________________

Flavio Floriani – Istoria ilustrată a celui de-al doilea război mondial

istoria-ilustrata-a-celui-de-al-doilea-razboi-mondial_1_fullsizeCel mai tragic evenimet al istoriei omenirii. Cel mai devastator război „total“ care a implicat sute de milioane de oameni din toate colţurile lumii. Peste 700 de imagini provenind din arhivele Digital, Magnum-Contrasto şi Roger-Viollet, realizate de maeştri renumiţi ai fotografiei, precum Robert Capă şi Henri Cartier-Bresson. 50 de hărţi, diagrame, grafice şi tabele cronologice. Peste 80 de fise tematice dedicate aprofundării armelor, bătăliilor, principalelor operaţiuni militare, precum şi evenimentelor majore şi protagoniştilor conflictului

_________________________________________________________________________

Richard J. Evans – Al Treilea Reich
Vol I,II,III

Vol I(2009)
Cartea reprezintă o analiză extrem de documentată şi amănunţită a principalelor elemente care au stat la baza formării partidului nazist. res_018771bf63c3ae8762a7b3de551c7d27_350x350c_khqaUnul dintre numeroasele merite ale acestei lucrări excepţionale, poate cel mai important, este faptul că insistă pe violenţa de masă, oferind o panoramă a societăţii germane înainte, în timpul şi după preluarea puterii de către Hitler. Citind-o, aproape că simţi mirosul sângelui provenit de la nenumăratele ultraje fizice ordonate şi săvârşite de germani. Al III-lea Reich este o sinteză strălucită – de mare interes atât pentru publicul larg, cât şi pentru specialişti – a istoriei germane, reuşind să enumere şi să elucideze curentele sociale, politice şi culturale care au făcut posibilă apariţia nazismului şi încercând să înţeleagă şi să explice originile regimului nazist.

Vol II(2014)798610
Înainte ca Hitler să pună mâna pe putere, în 1933, Germania fusese cunoscută pentru gradul de complexitate şi dezvoltare al societăţii sale.
Cum a fost posibil ca un grup de ideologi obsedaţi să remodeleze o întreagă ţară transformând-o într-un stat totalitar, al cărui ţel era războiul şi ura de rasă? Cum au reuşit naziştii să câştige inima şi mintea cetăţenilor germani, să deformeze ştiinţa, religia, cultura şi să transforme sistemul politic al ţării doar pentru a obţine dominţia totală cât mai repede posibil? De la legile adoptate la Nurnberg, la Jocurile Olimpice, Kristallnacht şi până la Tineretul Hitlerist, povestea terifiantă a evenimentelor perioadei celui de-al Treilea Reich ne arată cum a fost posibil ca un întreg popor să devină complicele unei dictaturi preocupate doar de război şi conduse doar de ură.

Vol III (2015)909943
Al treilea şi ultimul volum din trilogia lui Richard J. Evans despre istoria Germaniei naziste se ocupă de creşterea şi căderea puterii militare germane: mobilizarea întregii comunităţi în serviciul unui război de cucerire, subjugare rasială şi genocid.
Întreţesând povestea progresului războiului cu mărturii a numeroase persoane, de la generali la soldaţii din prima linie a frontului, Richard J. Evans ne dezvăluie dinamica unei societăţi care a fost aruncată în război la toate nivelele. Ne sunt prezentate marile bătălii şi evenimente ale războiului, de la invazia Poloniei la Bătălia de la Stalingrad, de la complotul cu bombă din 20 iulie 1944 la sinuciderea lui Hitler în buncărul din Berlin, dar şi viaţa de zi cu zi a germanilor obişnuiţi pe timp de război.

_________________________________________________________________________

Rodric Braithwaite, – Moscova, 1941
Sfârșitul Blitzkrieg-ului

„ O adevărată epopee.” John Lloyd, Herald
„O lectură splendidă, plină de materiale interesante şi esenţială pentru cel care încearcă să îi înţeleagă pe ruşi… şi războiul pe care l-au purtat şi câştigat cu un preţ atât de mare.” Evan Mawdsley,BBC History Magazine
„Superbă îmbinare de istorie narativă, fină, scrisă cu sensibilitate, şi de cercetare emoţionantă, bazată pe interviuri şi pe documente recente. Mai presus de toate însă, este o poveste tulburătoare şi captivantă despre un eroism inegalabil şi despre suferinţe de proporţii aproape inimaginabile…moscova-1941-sfarsitul-blitzkrieg-ului_1_fullsize
Descoperim o asemenea bogăţie de detalii noi şi informaţii culturale, dar şi atât de multe poveşti profund personale, pline de tragism, cruzime, curaj şi absurditate, încât cititorul trece de la râs la plâns, fără a uita totuşi de sângele vărsat.” Simon Sebag Montefiore, Daily Mail
„Este remarcabil să descoperi materiale noi, păreri inedite şi chiar reflecţii revelatoare şi proaspete despre Stalin… Descrierea făcută de Braithwaite Moscovei sub asediu dovedeşte măiestrie a stilului şi preocupare pentru detalii.” Geoffrey Goodman, Tribune
„Dacă mi s-ar cere să recomand o singură carte despre istoria sovietică, probabil că aş propune Moscova, 1941.” Lars T. Lih, Moscow Times

_________________________________________________________________________

Ian Kershaw – Sfârşitul 
Rezistenţa sfidătoare şi înfrângerea Germaniei lui Hitler, 1944-1945

Ian Kershaw, considerat „specialistul de necontestat în istoria Germaniei din timpul celui de-al Doiloiea Răzb 624629Mondial“ (Philip Ziegler, Spectator, Books of the year), descrie în Sfârşitul. Rezistenţa sfidătoare şi înfrângerea Germaniei lui Hitler, 1944-1945 ultimele luni de agonie ale celui de-al Treilea Reich, frică şi fanatismul care au împins o naţiune în prăpastie. Această carte a fost publicată la editura Corint.

„Cum anume s-a prăbuşit Germania nazistă, pe acordurile aproape wagneriene ale bombardamentelor sovietice şi anglo-americane, demne de amurgul unor zei falşi? Ce putea fi în mintea Fuhrerului în acele ultime zece luni ale războiului (şi ale vieţii sale)? Ce i-a făcut pe germani să asiste contemplativi şi disciplinaţi la propria catastrofă, alături de liderul care-i condusese la dezastru?…“

_________________________________________________________________________

Frederick Taylor – Dresda
Marţi, 13 februarie 1945

Marţi, 13 februarie 1945, la ora 21.51, sirenele antiaerienei din Dresda au răsunat aşa cum o făcuseră de multe ori în al Doilea Război Mondial şi, că de obicei, locuitorii nu s-au speriat prea tare, convinşi fiind, în continuare, în ciuda faptului că Germania era la un pas de a pierde războiul, că oraşului lor, până atunci ferit de ororile luptelor aeriene, nu i se poate întâmpla nimic rău. Dar, de data aceasta, a fost altfel. Până dimineaţă, mai mult de 4 500 de tone de bombe şi dispozitive incendiare au fost aruncate asupra oraşului lipsit de apărare. dresda-marti-13-februarie-1945_1_fullsizeCel puţin 25 000 de locuitori au murit în înfricoşătoarea furtună de foc, iar centrul istoric al oraşului – faimos prin inestimabilele sale opere de artă – a fost transformat în ruine fumegânde. În cercetarea acestui subiect controversat încă, Frederick Taylor aduce la lumina documente de arhivă şi surse accesibile abia după prăbuşirea comunismului în Germania de Est. Analiza, rafinată şi extrem de pertinentă, de o mare rigoare ştiinţifică şi, totodată, pasionanta ca un thriller istoric, se sprijină de asemenea pe convorbiri şi pe interviuri cu piloţi ai avioanelor aliate,pe mărturiile supravieţuitorilor, fie ei membri ai serviciilor şi ai administraţiei germane ori refugiaţi din fata înaintării trupelor sovietice dinspre est, fie cetăţeni de rând ai Dresdei care au suferit şocul unei nopţi de groază, o noapte în care s-a scris una dintre cele mai sângeroase – şi probabil inutile – pagini din istoria omenirii.

_________________________________________________________________________

Ferran Gallego – Oamenii lui Hitler
Elita naţional-socialismului(1919-1945)

Un sistem politic, economic, social, militar şi cultural atât de complex ca nazismul poate funcţiona numai datorită participării totale a multor persoane. Himmler, Goring, Rosenberg, Goebbels, Drexler, Strasser, Röhm, Speer, între alţi lideri marcanţi ai naţional-socialismului, au fost câţiva dintre responsabilii punerii în mişcare a barbariei naziste. Fără ei, Hitler, Fuhrer-ul, nu ar mai fi putut să semene teroarea în propria ţară şi în Europa. În fruntea diferitelor organizaţii şi instituţii care au apărut în Germania între 1919 şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial s-au situat unele dintre personajele analizate în cartea de faţă. Oameni a căror feroce identificare cu regimul o descrie cu precizie şi forţa narativa autorul.oamenii-lui-hitler_1_fullsize

Aşa cum explică profesorul Ferran Gallego în sclipitoarea concluzie a lucrării – menită să devină o lucrare clasică în uriaşa bibliografie a temei – naţional-socialismul a fost un proiect ancorat în modernitate şi a beneficiat de atitudinile culturale specifice acesteia.

„A fost rezultatul condiţiilor sociale în care a debutat secolulul XX, nu o manifestare nihilistă care se putea produce în orice moment, determinată doar de naşterea în aceeaşi perioadă de timp a unei elite de nebuni.“

Ferran Gallego (n. 1953, Barcelona) este doctor în istorie contemporană şi predă istoria Americii Latine şi istoria fascismului la Universidad Antonoma de Barcelona. A publicat: Los origines del reformismo militar en America Latina (1991), De Múnich a Auschwitz (2002), Neofascistes. Democracia y extreaă derecha en Francia e Italia (2004), precum şi numeroase articole şi studii despre populismul latino-american şi nazismul german.

_________________________________________________________________________

Henrik Eberle, Matthias Uhl – Dosarul Hitler
– Dosar secret al NKVD alcătuit pentru Iosiv V. Stalin pe baza protocoalelor de anchetă ale agiotantului personal al lui Hitler, Otto Grunsche şi ale ordonanţei Heins Linge, la Moscova în 1948-1949

După aproape 60 de ani de la sfârşitul războiului, a fost descoperit în arhivele ruseşti un document: Dosarul Hitler. dosarul_hitler_eberle_uhlAlcătuită exclusiv pentru Stalin, cartea conţine amintiri personale ale lui Otto GĂźnsche şi Heinz Linge, care s-au aflat în prizonierat sovietic sub supravegherea NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne). Cei doi bărbaţi au activat ca ofiţeri ŞŞ timp de mulţi ani, în imediata apropiere a lui Adolf Hitler. Descrierile lor foarte dense conţin nu numai detalii până acum necunoscute despre politica lui Hitler şi viziunea sa asupra războiului, dar creează şi un tablou de neimaginat asupra modului în care se desfăşurau lucrurile cu adevărat, în preajma lui Hitler.
De aceea, “Dosarul Hitler” se număra fără nicio îndoială printre cele mai impresionante surse istorice despre al Treilea Reich pe care le avem.

_________________________________________________________________________