Eroii noștri din Wehrmacht

Leutnant-ul Gheorghe Cojocea

S-a născut la Herculane în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1922, avându-i ca părinţi pe Iancu, erou al războiului de reîntregire decorat cu ,,Virtutea Militară,, şi Aneta cea care avea să-i traseze drumul în viaţă. Şi-a petrecut copilăria în oraşul Focşani, oraş în care la acea dată se aflau paisprezece unităţi militare toate aparţinând de Divizia a-VI-a care-şi avea sediul la câţiva metri de casă în care şi-a petrecut copilăria. Şi la vârsta de nouăzeci de ani îşi aducea aminte numele învăţătorului sau: Traian Belcescu care, spune domnul Cojocea, i-a îndrumat paşii din toate punctele de vedere.

10647146_690245784393066_5830725221775916414_n

Gheorghe Cojocea la puțin timp după ce a revenit în România în vara anului 1944. Ofițerul a fost fotografiat în uniforma clasică a Heer-ului(Wehrmacht) cu pumnalul pe care l-am primit în urma absolvirii școlii militare din Reich-ului German – iunie 1944.

 

A crescut împreună cu fratele lui mai mic Ionel, poznaşul familiei dar care mai târziu, la maturitate ajunge general în armată Franţei.
Mai târziu copilul Gheorghe Cojocea merge la Liceul Militar de la Cernăuţi unde obţine rezultate foarte bune la învăţătura atât în partea teoretică cât şi în cea practică. România fiind aliata a Germaniei îşi trimitea cei mai buni elevi la studii în Germania pentru se întoarce mai târziu în ţară că ofiţeri instruiţi în cea mai puternică armată de la acea vreme. Fiind un elev conştiincios este şi el trimis în Gemania iar acolo are să trăiască cea mai intensă experienţa din viaţa dumnealui. De altfel şi în carte, în cea mai mare parte este relatată perioada pe care a trăit-o în Germania, cum este şi normal deoarece acolo tot cursul firesc al vieţii lui de până atunci se schimbă radical.
Din primele momente după ce ajunge în Germania, observă o diferenţă majoră între cele două ţări. Se fac remarcate ordinea, punctualitatea, modul civilizat convieţuire a oamenilor, corectitudinea şi simţul datoriei, lucruri care lipseau aproape cu desăvârşire în ţara în care s-a născut şi a studiat până la acel moment. Până şi felul în care se servea masa este diferit, raţionalizat iar în acest caz cuvântul raţionalizat nu are un sens negativ. Este necesar să punctăm că dumnealui cunoştea deja în mare parte limba germană aşa că nu a fost dificil să socializeze cu noii colegi, profesori sau superiori, defapt unii nici nu-şi dădeau seama că nu este german.

1512621_690245824393062_7672483517998752729_n

Gheorghe Cojocea având gradul de Lanzer la puțin timp după sosirea la Neuruppin bei Berlin. Este înfățișat purtând uniforma cadeților din Heer (Wehrmacht) – iunie 1942.

Instrucţia este una dură, extrem de dură încât unii camarazi romani apelează la mijloace de uşurare a antrenamentelor. Alergarea cu masca de gaz era una dificilă deoarece oxigenul nu este suficient iar în momentul alergării oxigenul în cantitate suficientă este aproape vital. Şi germanilor le era greu dar indurau, ,,nu-şi furau căciula singuri,,. Unii desfiletuau capătul de filtrare a măştii şi alergau cu masca pe fată dar cu oxigen suficient. Deasemenea când alergau în cerc rămâneau în urmă şi apoi se ascundeau odihindu-se o tură până colegii lor se întorceau. Bineînţeles au primit mustrări, sancţiuni iar viitorul ofiţer Cojocea şi-a însuşit corectitudinea şi simţul datoriei care nu l-au mai părăsit niciodată până la sfârşitul vieţii.
La Neuruppin sta în aceiaşi camera cu încă trei camarzi, toţi trei fiind germani. Cu unul dintre aceştia Arthur Weisse va lega o frietenie fructuoasă. În fiecare zi programul începea dimineaţa devreme cu o alergare prin pădure după care urmă un duş rece sau cald iar apoi curăţenia sectoarelor. După aproximativ o lună începe să se acomodeze cu instrucţia dură, plăcute dar şi drastice erau antrenamentele cu tancuri în poligon. Spre deosebire de unii camarazi care primesc suficient sau insuficient pentru conducerea tancului el primeşte bine .
Are parte de o primă cucerire în plan personal pe teritoriul Germaniei atunci când la intrarea în cinematograf, o domnişoară îi oferă un pliant cu programul ce avea să urmeze iar el în schimb cu un gest cavaleresc îi oferă o ciocolată. Era un mod de a surprinde o domnişoară în Germania vremi. Consimt să se reîntâlnească în sâmbăta următoare.
O întâmplare amuzantă ce merită relatată are loc atunci când cuţitul lui simplu în formă de peşte, moştenit de la bunicul său stârneşte un mare interes printre camarazii germani. Şi pentru că unuia dintre ei îi plăcea foarte mult i-l face cadou dar primeşte totuşi în schimb un alt cuţit cu multe accesorii.
Chiar şi după aproximativ trei luni antrenamentele i se par nespus de grele, dar le face faţă întotdeauna. În timpul unei alergări scapa două monede şi se apleacă după ele, acest gest l-a costat încă un antrenament a doua zi. În acest timp cât viitorul ofiţer Gheorghe Cojocea se pregătea pentru cea mai mare bătălie de tancuri din istorie, tatăl său lupta pe Frontul de Est contra bolşevicilor, dar nerăbdător să meargă în ţara aranjează să primească din ţară o telegramă din care reiese că tatăl său este grav rănit la spitalui din Focşani, astfel primeşte permisiunea de a merge acasă în permisie.
Înainte de a trece în anul doi trebuia să efectueze stagiul de front care dură o sută de zile. Spera să meargă pe Frontul de Est, să treacă prin ţara şi să-şi îmbrăţişeze familia, numai că este repartizat în Afrika Korps, nu-şi doreşte aceasta şi până la urmă este repartizat pe Frontul de Est. Scapă de clima Africii dar nimereşte în cea mai mare bătălie de tancuri Kursk.
Este repartizat în echipajul unui tanc T-IV, la început că încărcător iar mai târziu că ochitor-tragator, sarcina pe care întotdeauna o va îndeplini aproape la perfecţiune. Descrie cu multă înfrigurare drumul spre front, întâlneşte baterii de artilerie grea apoi baterii de tunuri antitanc, avioanele Messerschmitt (avioane germane) survolau zona lor de înaintare pentru a le asigura protecţie. Se aud din depărtări bubuituri, semn că se apropie de linia frontului, observă culturi de grâu distruse, peisajul este unul dezolant. După două ore de marş conţinu fac o pauză, în stânga lor se afla un regiment din celebra divizie SS-Leibstandarte Adolf Hitler. Este obosit atât tânărul Gheorghe Cojocea cât şi camarazii lui, apa îşi face simţită lipsa. După jumătate de oră de pauză primeşte masă, cinci-şase cartofi aburinzi dar mai târziu spre bucuria lui şi o friptură.
În noaptea în care îşi făcuseră planul şi stabilesera să atace poziţiile ruseşti, Gheorghe Cojocea nu a putut să doarmă iar cu o oră şi un sfert înainte de a ataca, ruşii au început să-i atace în timp ce unii soldaţi germani dormeau. Era ora două şi douăzeci. Bombardamentele ruşilor erau puternice, zgomotele asurzitoare încât erau nevoiţi să utilizeze căştile de tanchişti. Un sunet îngrozitor scoteau katiuşele ,,precum scheunatul unei haite de hiene,,. La trei şi jumătate au încetat atacurile ruseşti iar la ora patru artileria germană a început să tragă. Din această primă confruntare Gheorghe Cojocea a scăpat cu bine sub adăpostului tancului. Urmează războiul în adevăratul sens al cuvântului, gloanţe şuierând, obuze explodate, tancuri avariate în totalitate, camarazi morţi, tanchişti arzând de vii, moartea făcând cu ochiul la orice pas. Bătălii nenumărate şi morţi la orice pas. Pentru colonelul Cojocea aceasta trebuia să fie o aplicare practică a tot ceea ce a învăţat în şcoală dar istoria a fost mult prea dură, l-a trimis direct în bătaia puştii, nu a avut şansa să greşească, în cazul lui greşeală însemna moarte sigură.
Datorită debarcării aliaţilor în Sicilia, operaţiunea Citadela a fost anulată. Întregul şir de victorii de la Kursk s-au finalizat cu o retragere pentru apărarea altor fronturi.
Tânărul ofiţer Gheorghe Cojocea este repartizat Panzerregiment 3 din Viena. Se bucura de respectul deosebit pe care i-l poartă subordonaţii, unul dintre ei jucător de fotbal la Rapid Viena care îi va fi recunoscător pentru că îi da acordul să meargă la antrenamentele clubului.

10609672_690245771059734_8534228464744001552_n

Gheorghe Cojocea în timp ce deținea funcția de comandant de pluton (ulterior companie) în cadrul Regimentului 3 blindat Viena. Acesta este prezentat în uniforma neagră specifică unităților blindate, având gradul de leutnant – martie-mai 1944.

Vine momentul în care trebuie să se întoarcă în România. În tren fiind primeşte semnalul de intrare în ţara atunci când aude un vânzător ambulat strigând: seminţe prăjite, seminţe prăjite. Situaţia în România este cu totul alta acum, relaţiile diplomatice dintre România şi Germania sunt pe cale de a se schimba, lucru care este inevitabil şi se înfăptuieşte la 23 august 1944. Asfel, ofiţerul Gheorghe Cojocea, acum ca militar roman este nevoit să lupte împotriva foştilor lui camarazi. O face dovedind că este un militar de carieră dar cu toate acestea după terminarea războiului va fi sub atentă supraveghere a regimului comunist. Cu toate că este un erou, un ofiţer, unul dintre cei care va pune bazele şcolii de tancuri, mai târziu va fi înlăturat din armată, pe care a slujit-o mereu cu onestitate şi spirit de sacrificiu.
Va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră, a celor care am avut onoarea să-l cunoaştem, ca un om demn de uniformă militară, un ofiţer instruit în Wehrmacht, un luptător. Astăzi am fi dorit cu toţii să-i urăm încă odată: ,,La mulţi ani domnule colonel Cojocea,, dar cum viaţa îşi urmează cursul aşa cum vrea ea, îi spunem cu toţii la unison: Te preţuim şi nu te vom uita niciodată!